26 iul. 2011

Breakable


Niciodata nu le-am permis lacrimilor sa iasa la lumina in fata baietilor, niciodata nici un baiat nu m-a vazut varsand vreo lacrima, iar la el e deja a doua oara. M-as fi stapanit, as fi putut zambi spunand ca totul e ok si ca nu ma afecteaza, dar el ma cunoaste. Ma cunoaste si a citit pe fata mea ca sunt distrusa, ca vestea mi-a luat si ultima picatura de putere care-mi mai ramasese. Cand a venit langa mine si mi-a spus 'nu plange' deja era prea tarziu, deja plangeam si nu ma mai puteam stapani.
Si am plans...am plans...am plans pana am pierdut firul, pana am inceput sa tremur si sa nu mai fiu stapana pe propriul trup atat eram de vatamat pe-afara si pe interior. Am plecat de la el afisand din nou masca o-sa-mi-revin, dar cum am facut doi pasi lacrimile au inceput iar sa curga. Nu le puteam opri, nimeni nu putea, am stat asa si-am plans ratacind ceva timp.
Nimic nu ma incalzeste in momentul asta, nimic nu-mi mai da sperante...Simt ca-n locul sufletului meu a ramas doar o bucata de carne, un muschi care se contracta, atat; fara nimic profund, doar un mare gol, o gaura neagra care ma inghite.

Trei tigari


Mergem la plimbare ca intre fete, ceva ce n-am mai facut de mult, dar, urat sau nu, nu-i simteam lipsa. Da, am ras, am glumit, dar as fi dat oricand orele petrecute in parc pe 5 minute petrecute ca inainte, alaturi de el...Imposibil.
Ne-am asezat pe-o banca rupta, ii lipsea o scandura, dar nu ne-a deranjat prea tare. Mi-am desfacut sticla de cola si am luat o gura, evident nu avea un capac castigator... Am scos din geanta prima tigara impreuna cu o bricheta. Am aprins-o si am tras un fum...
Ce senzatie ciudata, e ca si cum toate lacrimile ce nu le-am varsat mi s-au oprit in gat asteptand acordul meu pentru a iesi la suprafata, pentru a arata tuturor cat de slaba sunt, cat de tare m-a afectat si cat de stupida ma simt. 'NU! Stati acolo, n-aveti voie sa va aratati, nu acum sau aici', nu-mi curge nici o lacrima, dar o durere insuportabila se instaleaza in inima mea. E adevarat ca m-a uitat? Poate chiar se ataseaza de ea si poate eu chiar devin doar o amica, oare are rost sa mai pastrez o scanteie de speranta in sufletul meu? Cum sa renunt, sa spun 'gata, e istorie' cand as da orice sa-l mai pot saruta odata?
Ultimul fum din prima tigara. Si ea se termina la fel ca orice altceva si ea lasa in urma un gust amar. Beau niste cola si-mi aduc aminte de vara trecuta. Credeam ca nici o despartire nu ma va durea mai tare ca aceea, cat m-am inselat...
Fetele vorbesc despre tot felul de chestii, nu le prea ascult. Imi sunt dragi si tin la ele, dar pur si simplu nu le pot acorda prea multa atentie, nu ma pot concentra la conversatia lor. Ma intreba ce fac, cum ma simt dupa toata nebunia asta si daca vreau sa faca ceva pentru minte. Tremur si-mi aprind a doua tigara.
'Sunt...' Nu pot sa le spun ca sunt bine pentru ca le-as minti cu nerusinare, dar daca le spun ca sunt trista, ca-mi vine sa plang si sa fug la el in brate fara sa-mi pese de nimeni ma vor crede nebuna...sau poate nu, poate ele ma cunosc. 'Sunt ok', reusesc sa spun intr-un final, dar nu par multumite de raspunsul meu, nu ma cred. 'Sunt ok, incerc sa-mi revin, iar el imi e alaturi. Incercam sa fim amici, ma ajuta sa trec peste, vorbim despre tot felul de chestii...'o lacrima imi curge pe obraz.
Tu, stupida lacrima, cine ti-a dat voie sa curgi? Mai trag un fum, incerc sa ma linistesc pentru a putea vorbi in continuare.
'Adevarul' spun fetele privindu-ma precaute.
'Bine...Nu sunt foarte bine, dar rezist. Inca n-am trecut peste, nu stiu cand o voi face, dar ma multumesc doar sa-i pot vorbi la telefon sau sa-l vad la o cafea din cand in cand. Prefer sa-l aud vorbind despre ea, decat sa nu-l aud deloc. Stiu ca nu intelegeti, stiu ca ma credeti nebuna, dar imi face bine sa-i fiu alaturi, chiar si ca amica. Simt ca totul s-a terminat intre noi, ca nu mai sunt sanse, dar tot mai am o speranta in suflet, tot mai sper ca asta e un cosmar si ca in curand o sa ma trezesc in bratele lui.'
Tigara se termina, la fel si discursul meu despre cat de slaba pot sa fiu, fetele se privesc intre ele si ma imbratiseaza. 'Suntem alaturi de tine stii asta nu?'. Da, stiu, si va multumesc, dar nu cred ca ma puteti ajuta prea mult, doar timpul o va face, iar el nu-mi e prieten... N-am spus nimic, m-am lasat imbratisata si atat. Am stat cva timp asa, probabil lumea se uita ciudata la noi, dar nu-mi pasa, nu ma simteam mai bine, dar era o senzatie placuta sa te tina cineva in brate.
M-am ridicat de pe banca si m-am asezat pe jos, mi-am luat sticla de cola langa mine si ultima tigara. Am aprins-o, in parc era liniste, fetele ma priveau fara a spune un cuvant. Priveam fumul cum se ridica si disparea... Oare asa sunt si sentimentele? Oare le tinem undeva in suflet toata viata, doar ca nu stim de ele pana nu intalnim pe cineva care sa le aprinda, sa creeze un fum care sa se ridice in intreg trupul, sa ne faca sa plutim de fericire, ca mai apoi sa dispara usor? Poate...
Trei tigari fumate, nici o schimbare in starea mea de spirit. La fel de trista, dar afisand un zambet tuturor. Voi continua sa spun 'sunt bine' cand de fapt nu voi fii, dar probabil prea putini vor stii adevarul, poate la un moment dat voi ajune si eu sa cred minciuna si asa o sa-mi revin.
M-am asezat langa fete pe banca si am incercat sa vorbesc cu ele despre nimicuri importante si am ras, dar nu era rasul meu, era o masca pe care voi incerca sa o port mereu.
De ce?
Lumea nu vrea sa vada tristetea mea, lumea ma vrea puternica, nu-i pasa de suferinta mea.

23 iul. 2011

Adio, te iubesc!

E cu alta, e cu alta si desi nu recunoaste, stiu ca e foarte incantat de ea si ca se va atasa de ea. Petrece cu ea atat de mult timp... Ma doare enorm sa stiu ca in momentul asta strange o alta in brate, dar nu pot schimba asta, n-am cum...
Eu si el inca mai vorbim si ne-am si vazut, spune ca-l doare sa stie ca sufar si il cred, dar chiar si asa ptr noi doi sanse sa mai fim ca inainte nu mai sunt...
URasc despartirile ptr ca simt ca mi se rupe sufletul in mii de bucatele.

20 iul. 2011

Hurt.


S-a terminat, definitiv, fara drum de intoarcere sau vreo sansa sa ocolim inevitabila despartire. Nu mai putem fi un cuplu, nu mai poate fi vorba despre noi doi impreuna din mai multe motive. Sunt derutata, sunt ranita... Simt ca tine la mine si ca ar vrea sa mai fie ca inainte, dar nu inteleg de ce nu mai vrea/poate. E prima oara cand o despartire distruge atatea in mine, e prima oara cand simt ca-l raneste sa ma raneasca, dar nu se poate intoarce... S-au spus atatea, poate chiar n-am putea trece peste cuvintele alea, dar nu voi sti niciodata.
Lacrimile sunt mai dureroase ca niciodata, nu stiu cum sa le opresc, dar atunci cand ma tine in brate ma simt in siguranta, e ca si cum totul ar fi ca inainte, dar nu e decat o iluzie...Nimic nu mai e ca inainte si nu va mai fi vreodata.

11 iul. 2011

Unhappy


Chiar as vrea sa dau timpul inapoi... Tu nu? As vrea sa fie vorba despre noi doi impreuna, nu despre doi amici. Tin la tine mult prea mult, de aceea nu vreau sa se sfarseasca.