Rain...

Cand eram acasa si vremea era asa de urata ca acum: ploua si era foarte innorat, imi placea sa stau la fereastra. Iubeam imaginea cartierului meu in timpul ploii, cum blocurile se umezeau treptat, sunetul picaturilor pe tabla acoperisului si in geamurile din jur, imi placeau pomii care se miscau in bataia vantului, cum fosneau frunzele, cum alergau oamenii care-ncotro incercand sa se adaposteasca, cum vecinele alergau prin casa dintr-o camera in alta inchizand geamurile. Mama credea ca imi e teama de ploaie, ori de cate ori se innora venea sa vada daca sunt bine si incerca sa ma linisteasca, desi cea nelinistita era ea...

Azi ploaia mi-a dat o stare de om trist, am realizat ca sunt singura si mi-e frig, chiar daca sunt imbracata gros, chiar daca e cald in casa, mi-e frig pe interior.

Azi mi-e rece, ma doare fiecare picatura de ploaie, fiecare rafala de vant, fiecare pom care se indoaie in bataia vantului furios, fiecare nor ce acopera soarele, fiecare pasare ce se ascunde... Azi ploua cum nu a mai plouat de mult, cu tunete si fulgere, cu picaturi reci si grele, cu grindina si intuneric. Azi nu mai simt ca ieri. Azi parca nu mai simt nimic altceva decat singuratate, o singuratate atat de acuta!

Colegii ma suna de mi-au inrosit telefonul sa iesim, sa mergem la o cafea, la un film, dar eu nu vreau, nu am starea necesara. Sunt singura inconjurata de atatia oameni care vor sa fie in compania mea, dar care ma fac sa ma simt si mai singura.

Cum e posibil? Eu nu eram asa, eu iubeam ploaia, iubeam vremea asta, cantam ca nebuna versurile celor de la El negro, 'Ploaia care va cadea pacatele toate ni le va spala, ura si iubire parte in parte, sunetul de reggae se aude de departe' azi abea am curaj sa soptesc versuri triste de inima albastra... Inainte ma rugam de mama sa ma lase afara, visam sa densez in ploaie, sa alerg sa ma invart in timp ce ploaia lipea hainele de trupul meu, iar acum cand am posibilitatea sa fac toate astea ma ascund in casa si trag si patura peste mine.

Nu stiu ce sa fac. Nu vreau sa ma simt asa si nu vreau sa ma mai simt singura. Si vreau sa privesc iar ploaia ca atunci cand eram acasa...

Dracula modern

Hai sa ne jucam! Hai sa ne amagim cu sentimente false, cu minciuni frumoase si cu vise neimplinite... Hai! Doar nu iti este teama? Tocmai tie care esti atat de puternic si de greu de ranit? Ciudat, te credeam mai... hm, mai altfel. Hai! Curaj! Te invit sa ma minti, sa ma amagesti. 

Spune-mi ca ma iubesti, spune-mi ca nu ai putea trai fara mine, apoi ridica-te si pleaca, pleaca in lumea mare, du-te dintr-una in alta, stai intre picioarele lor de parca le-ai iubi cu adevarat, lasa-te prada animalului din tine, rupe orice iti iese in cale, rupe-te pe tine ca fiinta umana... Apoi leaga-te la loc, fa-ti fundita si ofera-te drept cadou primei care iti iese in cale. Amageste-o si pe ea! Apoi fa-o sa sufere, distruge-o, distruge tot ceea ce te atragea la ea, calc-o in picioare si pleaca si de acolo. Du-te in primul bar, cheama-ti prietenii, lauda-te cu noile 'cuceriri', cu zecile de inimi pe care le-ai frant, razi de proastele care te-au iubit... 

Apoi, beat mort, ametit de aburii alcoolului, ascunde-te in propria vagauna intunecata, incuie usa in urma ta si plangi. Plangi pentru ca esti singur, pentru ca mereu vei fii, pentru ca nu stii sa fii barbat. Plangi caci stii ca undeva in atomul de suflet pe care il ai se afla o ea, o ea frumoasa, inocenta, iubitoare pe care tu ai transformat-o in rautate pura, plangi caci nu voiai sa mai pleci de langa ea, dar iti era frica sa o iubesti, caci atunci ar fii putut ea sa te calce pe tine in picioare.Esti patetic! Esti un nimic, dragule 'mascul' din secolul XXI, esti o bestie prost gandita, un animal insetat de sex si lacrimi, n-ai nici suflet, nici constiinta, nici minte, nici umanitate... 

Stii care e diferenta dintre tine si cainele de la colt? Ca el ii este fidel celui ce-i ofera o mangaiere din dragoste, tu nu! 

Te plangi la fiecare fata care iti iese in cale ca pana acum ai intalnit numai curve, ca fete bune nu mai sunt pe pamant, razi la glume precum 'Dracula ar muri de foame daca s-ar mai hrani acum cu sangele fecioarelor', dar in adancul tau stii bine ca Dracula modern esti chiar tu. 

Da, tu! Tu care furi inocenta fetelor, care le oferi dulci minciuni, apoi iei ce au mai frumos in sufletul lor: dragostea, si dai cu ea de pamant pana nu mai poate rasufla. Tu, draga Dracula, nu ai murit de foame, ai murit de rautate, ti-a placut sa le faci sa sufere, sa le faci sa planga, iar in final, iti spun eu, ca totul se intoarce inzecit. 

Ai fost diferit de acest Dracula de care vorbesc eu? Felicitari, vei fii fericit! Ai fost ca el?Amuzant, vei muri ca el: singur, parasit, infometat, insangerat, inconjurat de ura pe care tu ai sadit-o in lume. 

I give up!

          E aproape vara, e vremea sesiunii, examene peste examene, stres peste stres, kilograme dupa kilograme disparand de pe soldurile mele... E vremea in care eu ma simt mereu singura... nu, nu imi plang de mila, doar realizez ca niciodata nu am avut ceva in totalitate al meu, mereu viata si-a batut joc de mine facandu-ma sa cred ca daca lupt suficient, daca ma leg suficient de tare de cineva va ramane mereu langa mine, de parca destinul, inevitabilul destin, nu ne va dezlega. Si asa se ajunge sa se dea o lupta in interiorul meu: minte sau suflet? Tu ce ai alege?

-De ce renunti acum? Ce vei face, vei pleca ca si cum nu mai ai pentru ce sa lupti?

-Nu mai am... Am obosit, mi-au amortit mainile pe arme, mi-am innegrit sufletul cu atata durere si mi-am insangerat ochii cu atatea lacrimi. Renunt! Definitiv!

-De tocmai acum? De ce nu ai facut-o pana acum cand situatiile au fost si mai incurcate?

-Pentru ca acum e altfel. Poate tu nu vezi, dar eu vad! Mereu avem timp pentru o cafea, un cuvant bun sau rau, o cearta, o imbratisare, acum nu mai e timp. Nu mai am spatiul meu acolo, nu mai am loc de ceilalti, nu mai nevoie de mine, am devenit un nimeni.

-Stii ca nu e asa! Mereu va fi loc pentru tine...

-Taci! Pentru numele Lui Dumnezeu, taci, nu ma mai minti frumos, m-am saturat. Nu sunt proasta, stiu cand trebuie sa ma resemnez, stiu cand e prea mult. 

-Tu esti puternica, nu renunta la ce iubesti doar pentru atat. Daca nu ai facut-o pana acum, nu o face acum, mai incearca o data.

-Inca o data? Apoi inca o data? De acum voi fi puternica, dar pentru mine, nu pentru altii. Da, renunt la ce iubesc pentru ca asa e mai bine, pentru ca degeaba raman aici pentru ce iubesc, daca ce eu iubesc iubeste altceva. Nu mai am loc intelegi? Uite-te in trecut, de cate ori s-a mai intamplat asa? 

-Niciodata...

-Si atunci? Despre ce vorbim? Era prea frumos visul meu, traiam intr-o iluzie, era totul fals, m-am trezit la realitate, nu sunt proasta. E timpul sa imi fac timp pentru mine si pentru placerile mele. 

-Dar stii ca nu il vei uita? Stii ca il vei iubi mereu si ca nu vei mai simti asa ceva pentru nimeni?

-Da, sper doar ca in timp iubirea asta se va anestezia sau va adormi in sufletul meu. Nu mai se poate, intelegi? Prietenia va ramane mereu, vom fi apropiati sau nu, dar nu ne vom dusmani, dar iubire... Cu iubirea e alta poveste...

-O sa o recitesti? O sa o recititi?

-De fapt vrei sa intrebi daca o sa o reincalzim? Niciodata!

-Nu ai mai vrea sa...?

-As vrea, dar nu as mai putea... nu am mai putea. Timpul a trecut, a trecut prea mult timp, asta e problema. Nu ne-am acordat sansa cand a trebuit, nu o vom mai face, poate ca are dreptate si ne e mai bine ca prieteni, ca am fost proiectati pentru a fi prieteni.

-Tu nu crezi asta!

-Tu nu ai de unde sa stii.

-Stiu.

-Poate, dar conteaza? sincer acum, conteaza?

-Nu... nu mai conteaza, ai dreptate. O sa plangi?

-Acum nu, poate peste o ora sau o zi sau un an sau niciodata. Nu stiu, nu vad viitorul.

-Esti trista?

 
-Sunt convinsa ca acum e finalul povestii inventate de mine.

-Asta e de bine?

-Vom vedea... Vom vedea in fiecare zi daca e bine sau nu.

-Deci o luam de la capat? Punem punct? 

-Da, punem punct, o luam de la capat cu aceasi oameni si altii noi, doar ca vom privi altfel situatia.

-Putem face asta?

-Da... Daca vrem putem.

Cry

Plangi? O faci des?... Personal mi se pare ca cea mai banala chestie pe care eu o fac este sa plang. Plang de ciuda, tristete, iubire, durere, imi plang de mila, ii plang pe altii, plang in vise, plang in realitate, plang in interior si si in extrior. La dracu', sunt ca un robinet stricat care picura intr-una!
STOP! AJUNGE! M-AM PLICTISIT DE ASTA!
Punct si de la capat. Ce puii mei atata plans? Pentru ce? Pe dracu' am o singura viata, am trait aproape 20 de ani nefacand altceva in afara de a palnge. Si cui i-a pasat? Permite-mi sa raspund: nimanui.
Nu mai plang, nu ma mai infurii degeaba, nu mai pun suflet decat cand sunt 100% sigura ca nu o sa sufar, nu mai cer nimic, ce mi se ofera mi se ofera si gata. M-am plictisit sa fiu A. cea trista, cea vesnic cu ochii rosii.
Vreau sa rad, sa rad nebuneste, sa nu-mi mai pese. Vreau sa iubesc, sa iubesc si sa fiu iubita. Sa traiesc o poveste de dragoste ca in romanele pe care le citesc cu atata pasiune. Vreau sa traiesc fara suparari, de niciun fel. Nu mai am asteptari, nu mai am pretentii, nu mai am trecut si nu stiu ce va fii in viitor, am doar acest moment si o sa-l traiesc zambind. Poate nu voi mai iubi, poate nu voi fii iubita, poate sunt prea urata/grasa/slaba/proasta si ce? Daca plang se va schimba ceva? Nu! Nu o sa vina nimeni sa-mi stearga lacrimile asa ca mai bine mi le sterg singura!
De azi am sa zambesc neincetat!